Mă gândeam la un fiu.
Uterul nu este un ceas
niciun clopot bătând,
dar în a unsprezecea lună a vieţii sale
simt acel Noiembrie al trupului
ca şi cum acesta ar fi un calendar.
Peste două zile va fi ziua mea
şi ca întotdeauna pământul se umple de roade.
În vremea aceasta îmi caut moartea,
noaptea mă înclin supusă,
noaptea vreau.
Ei, bine, atunci
vorbeşte despre asta!
Eram în pântece tot timpul.
Mă gândeam la un fiu...
Tu! Niciodată al meu,
niciodată însămânţat ori frânt din mine,
cel de ale cărui organe sexuale m-am temut,
coada şi respiraţia căţeluşului.
Îţi voi dărui ochii mei sau ai lui?
Vei fi David sau Susan?
(Pe aceste două nume le-am ales şi ascultat.)
Poţi fi un bărbat asemeni taţilor tăi
muşchii picioarelor de la Michelangelo,
mâini din Iugoslavia,
undeva ţăran, slav şi hotărât,
altundeva supravieţuitor, plin de viaţă
şi toate acestea ar putea fi posibile
cu ochii lui Susan?
Toate acestea fără tine
două zile petrecute în sânge.
Voi muri nebotezată,
a treia fiică de care nu le-a păsat.
Moartea va veni odată cu ziua numelui meu.
Care-i problema cu ziua numelui?
Este doar un înger al soarelui.
Femeie,
legănând o pânză deasupra făpturii tale,
otravă prelinsă şi de neînvins.
Scorpionule,
Păianjen rău
mori!
Moartea mea din încheieturi,
etichete cu două nume,
sânge purtat ca un corset
spre a înflori
un nume în stânga şi altul în dreapta
Este o cameră caldă,
locul sângelui.
Lasă uşa deschisă!
Două zile până la moartea ta
şi două până la a mea.
Iubire! Boală roşie,
an după an, David, m-ai putea face sălbatică!
David! Susan! David! David!
dolofan şi murdar, sâsâind în noapte
neîmbătrânind niciodată,
aşteptând mereu în veranda din spatele casei...
an după an,
morcovul, varza mea,
te-am avut înaintea oricărei femei,
strigându-te pe nume,
numindu-te al meu.
(traducere de Antonela Suciu şi Marius Conkan)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu