Underworld - despre volumul lui Ionel Ciupureanu

            

Stranietatea poeziei lui Ionel Ciupureanu provine din modul în care sintaxa și imaginarul sunt „executate” la propriu. Nimic nu scapă acestei distrugeri programatice a limbajului, care caută o formă de chintesență (a lumii și a sinelui), pornind paradoxal de la imposibilitatea rostirii ei. Poetica lui Ionel Ciupureanu este, din acest punct de vedere, un exercițiu de eroziune a materiei imaginare, pe fondul limbajului disipat ori contras până la funcțiile lui minime.

Recentul volum, Venea cel care murisem (Casa de Editură Max Blecher, 2014) continuă această linie a unui „bacovianism formal acutizant”, cum îl numea Gheorghe Grigurcu în cronica la Mișcări de insecte (un alt volum publicat de Ionel Ciupureanu în 2010), construind o lume a morților care vorbesc și sunt anihilați, pe de o parte, de greutatea organică a propriei lor extincții, iar, pe de altă parte, de limbajul friabil, cu deschidere/închidere către neant. Între aceste două limite se desfășoară întregul scenariu al suferinței, care nu e pe deplin cartografiat nici în structura lui imaginară, nici în cea lingvistică. Altfel spus, evanescența poemelor din Venea cel care murisem este reflectată, în primul rând, în conținutul care evită claritatea stărilor, hrănindu-se tocmai din topirea și distorsiunea lor („fulgii-s din carne și/ neagră-i ninsoarea/ nu uita tu nu exiști// și lângă tine nu e nimic”, p. 19). În al doilea rând, ca atmosferă generală a volumului, evanescența își are ecou și în gesticulația stilistică și sintactică, lăsată deseori să funcționeze prin versuri neterminate sau prin incizii la nivelul unor imagini („Tăcerea vântului peste tăcerea florilor/ un frig lângă o foame// un sfârșit în trenul ăsta de marfă”, p. 29). Ceea ce caracterizează, de fapt, stilul lui Ionel Ciupureanu este liminalitatea, ca o condiție a poeziei de a fi prinsă între non-sens și semnificație, dar și ca o expresie a imaginarului care întretaie/juxtapune voci și obsesii. Liminale sunt, astfel, atât mișcările sufletești din interiorul textului, care tranzitează de la o voce la alta, de la trăiri concrete la concepte ale unor trăiri, cât și mișcările textului în sine, care au la temelie tăieturi „matematice”, contrageri și aluzii semantice. De altfel, estomparea formală coincide ori se suprapune peste cea imaginară, mișcările browniene ale textului traducând o dezordine interioară, care se acumulează gradual. Poezia lui Ionel Ciupureanu este, metaforic vorbind, energia întunecată a universului său privit și trăit. Ea își macină, la nivel textual și existențial, materia ca să producă forme și imagini descentrate, ce alcătuiesc anti-stări și anti-poeme. Astfel pot fi explicate glacialitatea și hipotensiunea acestei poezii care, sub pretextul că nu are aproape nimic să comunice dincolo de structurile ei fărâmițate, este capabilă de fapt să comunice totul, cele mai banale ori sintetice versuri putând fi simptomul unui tragism hipersensibil („Ce-mi păru omenesc ți-am spus/ dintr-un pântec// grădinile vor pieri sub/ un nou alfabet// noile continente se vor îngrămădi peste noile ape/ putrezisem demult”, p. 43).

Pe de altă parte, stilul aparent neîngrijit și retractil față de orice fel de postură „canonică” ori calofilă este în ton cu entropia formală și imaginară a volumului care propune un tip de cunoaștere pornind de la ceea ce rămâne nespus sau nu poate și nu vrea să spună un poem. Creând o poezie a dezordinii de dinainte și de după moarte, adică o poezie a pragului și a frontierei, limbajul lui Ionel Ciupureanu își conține și propagă propria dezintegrare. În acest sens, Gheorghe Grigurcu consideră că „totul e posibil și imposibil în perimetrul acestui discurs rece, a cărui mare satisfacție pare a fi dezintegrarea”, în timp ce Radu Vancu este de părere, din contră, că „vâscozitatea nu proliferează doar la nivelul imaginarului, ci ajunge până la nivel sintactic”. Or, densitatea (vâscozitatea) poemelor din Venea cel care murisem este obținută tocmai prin dezintegrarea limbajului poetic, care voalează stările și le face, astfel, mai puternice. Este vorba, în fond, de o descompunere lentă a sintaxei și a imaginilor, care își are reversul într-o recompunere densă și esențializată a lor. De aceea, poezia lui Ionel Ciupureanu nu cere, defel, empatia cititorului, ci profunda lui angajare în reconstrucția mentală a ceea ce autorul, cu bună știință, a „tăiat” din text.

De cealaltă parte, Venea cel care murisem este în întregime un dialog fantomatic, al unor făpturi moarte sau pe cale de a muri, cu ele însele sau cu ceilalți. Teodora Coman vede în acestea niște voci provenite „din diferite segmente de spațiu și timp, imprimate în subconștient”, alcătuind un dialog „care curge în gol și-și întreține propriul abis”. Trăind în „Underworld”, aceste personaje își simt și perpetuează disoluția organică, se conțin unele pe altele, într-un nesfârșit joc al morții, căruia nu-i lipsește nicicând ironia și absurdul („Nu mai contează oricum dumnezeu știe/ era sfârșitul lumii și țâșnea o materie/ m-am umplut toată pe dinăuntru// îmi închipuiam că-i dumnezeu sau/ măcar o declarație de-a lui/ îi lăsa gura apă nebunului// îmi plăcea totuși a spus că-i groaznic/ doar partea lui întunecată se-nfierbântase/ sub iarbă”, p. 44). Avem de-a face cu un infern resemnificat de Ionel Ciupureanu și locuit de voci care caută și împing orizontul (organic, existențial) al morții, neștiind niciodată dacă se află dincolo sau dincoace de el. Așa încât, din retrasarea continuă a orizontului thanatic ia naștere o asemenea poezie autistă și tragică, densă și irizantă ca un magnetar. Din această cauză, Venea cel care murisem este, fără îndoială, pe lista scurtă a celor mai bune cărți de poezie publicate în 2014.

(cronică apărută în revista "Steaua", nr. 9-10/2014)

Writing Process

                         (Vassia Alaykova - USA, Susans Art Loft - Facebook)

I thank Ruxandra Cesereanu for inviting me to join this game about poets, poetry and masks. :)

This is what I answered:

1) What am I working on?

Every book I publish is followed by quite long pauses, when I do not to write poems. I have my own obsessions, but I dislike writing about the same obsessive things. After The Ecstasy of  St. Markon (Tracus Arte, 2012) I wrote about 20 poems, but have not a clear view on the next volume of poetry. I do feel it should be about memory and body, body of memory or the memory of body – we’ll see.

2) How does my work differ from others of its genre?

I think my voice differs from those of other poets. As long as my voice is strong and the crowds can hear me, I can longer survive :). As for the rest, the poetry of every poet is also the poetry of other poets.

3) Why do I write what I do?

Poetry isn’t futile in our times, but I don’t think it can fundamentally change people. It is enough if my poetry brings joy, disturbs, irritates or fascinates.

4) How does your writing process work?

I am quite focused and there is nothing excentric in sitting in front of a laptop, while trying to express an inner and proper rhythm. The rhythm of my own head. 

I sent my invitations to two other poets and both will answer the same questions, next Monday on their blogs:

Moni Stănilă: Born in Tomești, Romania, on 9 February, 1978. She is a member of the Writers’ Union. She graduated from the Faculty of Letters, History and Theology, West University, Timisoara and holds an M.A in Theology, from the  Faculty of Theology “Andrei Șaguna”, Sibiu. At the moment she coordinates the literary circle “Republica”, from the National Library, Chișinau, R. Moldova and works as a journalist / editorialist for Timpul. She published a diary of religious conversion: Iconostat, 2007. Literary debut: The book of poems postoi parovoz. confesiunile dogmatistei. (Ninpress-Charmides Publishing House, 2009). Sagarmatha – book of poems, 2012, Tracus-Arte Publishing House. 4th - novel, 2013, Tracus-Arte Publishing House.

Alexandru Vakulovski: is a Moldavian poet and prose writer. He was born in 1978, in Antoneşti/Suvorov (nowdays Ştefan Vodă) in the Soviet Union, today the Republic of Moldova. Studied at the State University of Moldova (Chişinău) and then graduated from the Babeş-Bolyai University of Cluj-Napoca with a degree in philology. He is founding editor of the web magazine Tiuk! (k-avem kef), along with his brother Mihail Vakulovski, the graphic artist Dan Perjovschi and Viorel Ciama. He published several novels and books of poetry.